E.A

Efecte ale educaţiei timpurii pe termen lung:

1.      Copiii care au beneficiat de o educaţie timpurie se simt atraşi de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar.

2.      Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copii în situaţii de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare), la progresul acestora şi ulterior la integrarea în societate.

3.      Contribuie substanţial la realizarea idealului paideic prin factorii implicaţi:

-         calitatea personalului din grădiniţă;

-         mediul educaţional organizat pe centre de interes;

-         numărul de copii din grupă;

-         calitatea proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel micro (demers personalizat, care presupune elaborarea de instrumente didactice de interpretare personală a programei şcolare în funcţie de contextul educaţional).

Educatia timpurie

• Iata un film care vorbeste in primul rand despre educatia timpurie, adica acea forma de stimulare intelectuala care debuteaza chiar din prima zi de viata a copilului.
• Filmul explica, intr-o forma argumentata stiintific, modul in care creierul copiilor ar trebui stimulat pentru ca experienta primilor ani de viata sa aiba un impact pozitiv pentru tot restul vietii.
• Teza acestui film sustine in totalitate filosofia FasTracKids: “In primii ani de viata copiii au nevoie de o stimulare perfect echilibrata (cantitativ si calitativ), care sa inceapa cat mai devreme si care sa tina cont de trasaturile individuale ale fiecarui copil in parte, pentru maximizarea potentialul lor innascut.

Vizionare placuta!

Suportul emoțional oferit fraților copiilor cu autism

       Fraţii copiilor cu diverse tulburări de dezvoltare cresc alături de aceştia, trăiesc fiecare etapă, simt bucurie sau tristeţe alături de ceilalţi membri ai familiei şi sunt martori la cele petrecute în jurul lor. Fiecare copil este unic şi fiecare are un mod particular de a înfrunta această situaţie în funcţie de mai mulţi factori (precum vârsta, numărul membrilor familiei, capacitatea de rezilienţă individuală sau/şi familială, stilul de a preveni sau a se confrunta cu o criză).

• Fraţii mai mari adesea iau un rol autoexigent, asumându-şi un rol de protector pentru fratele diagnosticat şi de multe ori fac asta cu mai multă putere decât părinţii lor. Îşi asumă acest rol în intenţia de a-şi proteja părinţii şi fratele suprimându-şi astfel exprimarea reală a propriilor gânduri şi emoţii. Astfel copilul se obişnuieste să “nu deranjeze părinţii care deja au foarte multe lucruri pe cap” cu fratele cu tulburări de dezvoltare. Fratele mai mare se supra-adaptează la tot, însă cu preţul neîmplinirii propriilor nevoi şi dorinţe!

• Situaţia 1

• Mihai are 5 ani şi este diagnosticat cu autism. El intră în camera surorii sale în vârstă de 10 ani şi îi rupe desenele realizate de aceasta, când ea nu este acasă. Când sora ajunge acasă şi vede cele întâmplate, le povesteşte părinţilor supărată.
• Iată câteva răspunsuri posibile pentru această situaţie:
• A) “Bun… pai… el nu îşi dă seama! Trebuie să fii răbdătoare!”
• B) “Cred că eşti foarte supărată. Şi eu în locul tău m-aş simţi la fel. Hai, să cautăm o soluţie pentru această problemă! Să vedem...”
• Răspunsul A) este un răspuns care poate apare natural, dar inhibă sentimentele surorii. Acest răspuns nu îi oferă posibilitatea să se exprime emoţional, ea fiind obligată să accepte şi să înţeleagă ”Trebuie să fii răbdătoare!”
• În schimb răspunsul B) îi oferă fetiţei posibilitatea să se exprime emoţional, punând în cuvinte ceea ce simte. Părinţii îi transmit empatie şi siguranţă pentru modul în care ea se simte, fără să o facă să creadă că este un “sentiment negative”. Este normal ce simte şi asta nu o face să fie nici cea mai rea si nici cea mai bună persoană! Plus că acest răspuns favorizează dialogul între părinţi şi copii.
• Acest exemplu face referire la importanţa facilitării exprimării emoţiilor prin a pune în cuvinte ceea ce simte copilulul “Cred că eşti foarte supărată.”. Astfel de situaţii sunt modele pentru copii în exprimarea emoţiilor pe care le trăiesc. În practică am văzut adesea cum fraţii copiilor cu tulburări de dezvoltare nu reuşeau să spună ceea ce simt sau când îi rugam să îmi dea un exemplu de situaţie în care s-au simţit trişti spun că nu ştiu sau că nu au simţit niciodată această emoţie.

Validarea emoţională presupune ascultarea şi acceptarea emoţiilor şi încurajarea exprimării acestora în fiecare context în care apar.

Jucării - ed timpurie

În această perioadă, sunt foarte utile jucăriile care “produc zgomote”, cele tip “surpriză”, cutiuțe care au un

buton de plastic moale si pe care dacă le apesi, deschid capacul cutiei din care ies diverse figurine, însoțite de

diverse sunete. Sunetul si surpriza îl stimulează pe copil să caute, să descopere si să înceapă să integreze ideea obiectului care există si dacă nu îl vede

“Educatoarea joacă oarecum rolul cristalului care polarizează lumina difuză şi o

transformă în raze, care se raspîndesc într-un splendid curcubeu."

                           

(S. Herbiniere-Lebert)

Educație timpurie - UNICEF

                  Modificările aduse legii educaţiei în România, lege ce a intrat în vigoare la începutul lui 2011, fac referire pentru prima dată la grupa de vârstă 0-3 ani. În trecut, legea a tratat nevoile acestor copii dintr-o perspectivă pur medicală, creşele fiind deservite mai degrabă de asistenţi medicali decât de educatori calificaţi. O altă modificare legislativă o reprezintă obligativitatea anului pregătitor, clasa 0, menită să faciliteze integrarea şcolară a copiilor. Acest an suplimentar poate fi inclus în grădiniţă sau în ciclul primar.

                  Creșele destinate copiilor sub trei ani continuă să se închidă din cauza costurilor de frecventare şi a ignoranţei multor părinţi privind importanţa educaţiei timpurii. Atât în cazul creşei (0-3 ani), cât şi a grădiniţei (3-6 ani), participarea este extrem de scăzută în rândul categoriilor defavorizate, cum sunt comunităţile din mediul rural şi cele rome. Pentru mulţi alţi copii vulnerabili, frecventarea creşei poate reprezenta un beneficiu chiar mai mare.

                 

                 

             Faptul că părinţii sunt dispuşi să apeleze la astfel de instituţii se datorează necunoaşterii de către unii dintre ei a celor mai bune practici de creştere a copilului. Un studiu UNICEF recent a constatat că un sfert dintre părinţi nu deţin cunoştinţele necesare pentru a evalua dezvoltarea psihologică a copilului lor. O altă problemă evidenţiată de acest studiu este lipsa de implicare a taţilor în edcația copiilor lor, mai ales atunci când e vorba de grupa de vârstă 0-3 ani.

Din categoria ASA NU! :(

http://9gag.tv/p/a5QeMr/viral-racismo-en-m%C3%A9xico-kids-in-a-room-with-2-dolls-2-different-colors?ref=jfs       

Sfaturi de aur pentru ingrijirea pielii bebelusilor!

ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE

A învăţa să cooperezi reprezintă o competenţă socială indispensabilă în lumea actuală şi care trebuie iniţiată de la cele mai fragede vârste. Indiferent de sintagma preferată – fie învăţarea prin cooperare, colaborare, învăţare colaborativă – avem în vedere aceeaşi realitate, adică o situaţie de învăţare în care copiii lucrează împreună, învaţă unii de la alţii şi se ajută unii pe alţii. În acest fel, prin interacţiunile din interiorul grupului îşi îmbunătăţesc atât performanţele proprii, cât şi ale celorlalţi membri ai grupului.

Rezultatele cercetărilor arată că acei copii care au avut ocazia să înveţe prin cooperare, învaţă mai repede şi mai bine, reţin mai uşor şi privesc cu mai multă plăcere învăţarea şcolară. Prin accentul pus deopotrivă pe competenţe academice şi competenţe sociale, metodele de învăţare prin cooperare îi ajută  pe copii să rela-

ţioneze şi să-şi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă. Copiii se familiarizează cu diferite roluri. În grupurile cooperative, fiecare copil are o responsabilitate specifică, fiecare copil trebuie să fie antrenat în realizarea proiectului comun şi nici unul nu are voie să stea deoparte. Succesul grupului depinde de succesul în muncă al fiecăruia.